|   Inscriere 

EcoStuff: “Make it! Race it! Recycle it!”

Suma
stransa
3,116RON
Target
proiect
6,000RON
Procentaj
din proiect
51.9%
Numar
donatii
66

Make it! Race it! Recycle it! este o competiție sportivă neconvențională, care se va desfășura în aer liber, pe râul Bega în Timișoara și se adresează în special companiilor, organizațiilor și instituțiilor.

Echipele participante își vor construi câte o ambarcațiune folosind doar materiale reciclabile și vor concura cu ea alături de celelalte echipe înscrise în competiție.

Este un proiect de team building și socializare comunitară care te scoate puțin din zona de confort, îți încurajează gândirea laterala și îți stimulează creativitatea, fiind în același timp un exercițiu de educație ecologică alternativă.

Despre Ecostuff Romania

Campaniile Let’s do it, Romania! organizate in jud. Timis au arătat necesitatea activitatilor educationale adresate membrilor comunitatii in care traim si ne-am indreptat atentia spre educatia ecologica. Asociatia Ecostuff Romania s-a nascut in 2012, hotarata sa contribuie pe termen mediu și lung la o comunitate mai curată.Ecostuff logo

In cei trei ani de activitate am reusit sa implicam in proiectele noastre peste 25.000 de voluntari si peste 30.000 de elevi in proiectul national de educatie ecologica “Scoala Zero Waste”.

Mergând pe principiul learning by doing, prin fiecare proiect de pâna acum am încercat si am reusit sa promovam solutii pentru a educa si dezvolta comunitatea, pentru a incuraja creativitatea si pentru a inspira la actiuni pozitive pentru protejarea mediului înconjurator.

 

De ce e necesar proiectul?

logo-facebook

Make it! Race it! Recycle it! este un proiect prin care:

  • învățăm să refolosim într-un mod care stimulează creativitatea și lucrul în echipă și în plus, ne distrăm!
  • toți oamenii mari sunt până la urmă niște copii care vor să construiască diverse lucruri
  • învățăm să fim responsabili față de mediu și de ce n-am face asta cu zâmbetul pe buze? 🙂
  • doar 3% (media europeană este aproximativ 29%) din deșeurile generate de români se reciclează, ceea ce reprezintă o risipă enormă de resurse, atât de materiale, cât și de energie
  • aruncatul la gunoi al lucrurilor de care nu mai avem nevoie ar trebui să fie ultima soluție
  • o dezvoltare sustenabilă a comunității începe cu locuitorii ei: trebuie să ne asumăm un rol activ și să dăm startul la schimbare
  • promovăm conceptul de economie circulară, noțiune care ar trebui să descrie activitatea fiecărei companii sau organizații

Cine sunt beneficiarii?

Beneficiarii direcți sunt toți membrii echipajelor participante la cursă și susținătorii lor – colegi din companie, prieteni, familie – precum și participanții la evenimentele educaționale organizate pe mal – aproximativ 2.500 persoane.

În ce constă proiectul?

Obiectivul principal al Make it! Race it! Recycle it! este de a strânge fondurile necesare pentru a demara campania ”Timișul Reciclează” care este o campanie de educație ecologică desfășurată la nivelul Județului Timiș și cuprinde o componentă online – pagină web cu informații despre despre ce/cum/unde/de ce să reciclăm, o campanie indoor și outdoor, panotaj mic și mare și un program pilot ”Colectează selectiv acasă”.tmrbr10

Alte obiective:

  • participarea a cel puțin 20 de echipaje la cursa propriuzisă
  • organizarea a cel puțin un punct info și a unui atelier în fiecare dintre cele 5 zone educaționale organizate pe mal în ziua desfășurării competiției
  • transformarea Make it! Race it! Recycle it! într-un proiect anual

Care va fi impactul proiectului?

Make it! Race it! Recycle it! va fi cel mai mare eveniment de celebrare a Zilei Internationale a Mediului organizat vreodata in Timisoara.

Toti participantii si spectatorii vor fi implicati intr-un fel sau altul in componenta educationala a proiectului, atat prin participarea directa cat si prin urmarirea evenimentelor conexe organizate.

Pentru privitorii competiției, pentru susținătorii, colegii și familiile participanților, malul Begăi va fi amenajat în mai multe zone – rethink/ reduce/ reuse/ upcycle/ recycle – pentru a arăta drumul pe care ar trebui să-l parcurgă orice produs din momentul în care se construiește, până la încheierea ciclului, în momentul în care se transformă din nou în materie primă, gata de un nou ciclu. De asemenea vor fi organizate zone care vor prezenta elemente de protectie a apelor, padurilor, solului sau aerului, precum si zone de inovatie, energie alternativa, mobilitate si dezvoltare sustenabila.

Ce nevoi de finanțare sperați sa acoperiți prin participarea la TIMOTION?

Obiectivul de strângere de fonduri prin TIMOTION este de minim 6.000 lei dintr-un buget total al proiectului de 24.000 lei necesari printru organizarea competitiei Make it! Race it! Recycle it!.

Exemple de costuri: inchiriere echipamente (standuri, generator curent, containere gunoi, toalete ecologice, sonorizare), cheltuieli pentru veste salvare, banda izolare zona, combustibil, pavilioane, fluiere, portavoce etc, premii (trofeu + 12 categorii),  materiale promotionale (banner, roll-up, tricouri), kit participare (tricouri, numar concurs, voucher apa/ suc/ mancare), diploma ”At least I tried!”.

 

Campionii
nostri

Numar
campioni
2

Radu Rusu , din echipa ECOSTUFF ROMANIA

Eram bun, chiar foarte bun la atletism... in liceu... acum 20 de ani...

But guess what?! I'm back: 40s are the new 20s!

Alearga si tu cu mine la Timotion si directioneaza taxa de inscriere catre ECOSTUFF Romania!

Daca nu poti, sustine-ma in lupta cu ceilalti campioni: scoate-ti cardul si renunta la berea din seara asta pentru ECOSTUFF si proiectele faine pe care le organizam!

Suma stransa: 60 lei


Olimpiu Porumb , din echipa Alergotura

As vrea sa dau o sansa celor care vor sa ajute un proiect dar nu pot alerga la Timotion sa o faca prin mine. Proiectul lui Radu e unul ca si el: interesant, spectaculos si ... curat. Ce imi place la proiectele EcoStuff e ca pun imaginatia si creativitatea la incercare.

Suma stransa: 200 lei


Donatii directe

Radu Rusu 50 RON  
Ovidiu Staniloiu 30 RON  
Luciana Goguta 50 RON  
HELLA Romania 60 RON Succes! 
Lorinti Alexandru 26 RON Succes! 
Previous Next