|   Inscriere 

Profil Fundraiser

Stela Pirvu sustine ARPID - Zâmbete pentru imunitate 2

Stela Pirvu image
Suma stransa4,450RON
Target personal3,000RON
Procentaj din
target
148%
Nr
donatii
29

Anul trecut am alergat pentru strangerea de fonduri pentru ARPID. Stiam ca ARPID organizeaza anual tabere pentru copiii cu imunodeficiente primare, insa nu am putut sa participam in anii anteriori din cauza problemelor de sanatate ale fiului meu. Cand m-am inscris pentru strangerea de fonduri eram ferm convinsa ca o fac pentru ceilalti copii, ca eu si Daniel nu vom participa nici anul acela.

Daniel, baietelul meu cu imunodeficienta primara, are sindrom DiGeorge forma Completa cu transplant de timus si a trait o mare parte din viata in izolare.

Pana la urma am reusit sa mergem si noi anul trecut, iar Daniel a avut parte de o surpriza extraordinara in tabara ARPID! Si eu la fel! Tabara s-a suprapus cu ziua lui de nastere.

Dani nu a participat pana acum la nicio aniversare, nici la verii lui, pentru ca.. imunodeficintele primare si spatiile inchise cu locuri de joaca aglomerate nu se inteleg deloc. Insa punea intrebari cand vedea poze de la aniversarile lor, el de ce nu e acolo.
Pana acum doi ani am sarbatorit ziua lui Daniel mai mult sau mai putin in izolare, o data am reusit sa ii ducem pe verisorii lui la o prajitura in parc. Doar verisorii si doar daca erau sanatosi si ei si parintii, altfel nu ne vedem cu lunile.

Pana anul trecut, Daniel nu s-a jucat cu alti copii in afara de verisorii care stiu situatia.

In tabara insa, Dani a avut o petrecere surpiza de ziua lui. A fost atat de emotionat ca a plans de bucurie, si el... Si eu!
Cand copiii ii cantau la multi ani, cu baloane si felicitari facute de ei, eu ma gandeam la prima aniversare a lui Daniel, pe care o credeam si ultima...
Ce diferenta! Doamne, ce diferenta! Ma gandeam la toti cei care au zis ca e inutil ce facem, ca nu are sens...
Ma gandeam cat de mic e sufletul celor care nu cred in sansa acestor copii minunati, care se cred "dumnezei" peste soarta lor...
Ma gandeam ca nu as fi crezut, acum 6 ani, ca vom ajunge azi, aici, acum. Dar cand eu nu am crezut, au crezut altii pentru mine.. Si m-au ridicat, uneori cu forta, de jos, au iesit de nicaieri si au cantat si au aniversat o viata de omulet.
Ma gandeam la Daniel, ce bucurie trebuie sa aiba in sufletelul lui imens, plin de iubire si blandete..
Ma gandeam la toti cei care au contribuit la sansa lui, pentru ca el sa traiasca..
Ma gandeam la anii de spitalizari, la operatii, la stragerea de fonduri, la transplantul care i-a salvat viata, la anii de hranire pe tub, la anii de izolare, la toate situatiile din care am iesit ajutati de Dumnezeu, la toate dezamagirile, la toate caderile, la toate renuntarile, la situatiile limita greu de descris in cuvinte...

Ma gandeam ca nu il merit pentru ca odata si eu am fost printre oamenii cu suflet mic si renuntasem sa mai cred in sansa lui la viata...

Acesti copii, printre tratamente si analize, au o singura bucurie pe an! Ajutati-ne sa nu-i dezamagim! Va rog!



Previous Next