|   Inscriere 

Profilaxis – Vreau sa cresc sanatos!-3

Suma
stransa
4,630RON
Target
proiect
15,000RON
Procentaj
din proiect
30.9%
Numar
donatii
106

Vreau sa cresc sanatos!-3: Fundatia de Ajutor Medical Profilaxis

REZUMAT

Într-o societate în care surplusul de kg la copii creste de la un an la altul, în care peste 40 % din copii sunt supraponderali, în care tehnologia ne “țintuiește” în fata monitorului, în defavoarea mișcării, iar mâncarea procesată este tot mai “gustoasa” și mai atractiva, multe familii încă neagă faptul ca au o problema de supraponderabilitate.

Prin acest proiect ne propunem sa venim în sprijinul a 20 de copii cu vârsta intre 6-10 ani, supraponderali și a familiilor acestora, cu o echipa multidisciplinara, alcătuită din medic pediatru, medic nutriționist, medic cardiolog, medic boli interne, medic de recuperare, medic neuropsihiatrie infantila și kinetoterapeuți. În prima etapa a proiectului va avea loc o evaluare medicala complexa pe specialitățile menționate mai sus, a copiilor beneficiari, după care se va realiza un raport medical, cu recomandări pentru alte investigații medicale dacă sunt necesare, cu recomandări privind alimentația și activitatea de gimnastică. În partea a doua a proiectului vor urma cel putin 40 de ședințe de gimnastica sub coordonarea unei echipe de kinetoterapeuți în care vom corecta posturile afectate de kilogramele în plus, și vom tonifia corpul și consolida kilogramele pierdute.

În plus față de edițiile anterioare, ne propunem să sensibilizam comunitatea față de această problemă și prin intermediul a cel putin 5 întâlniri/seminarii cu grupuri de părinți, pe teme de alimentație și stil de viata sănătos la copilul școlar, cu o participare a cel putin 250 de părinti.

 

DURATA: 8 luni

CINE SUNTEM ȘI CE FACEM?

Fundatia de Ajutor Medical Profilaxis este o organizatie neguvernamentala, non profit, care activeaza constat, de 20 de ani, in Timisoara si in regiune. Specificul activitatilor noastre este socio-medical, iar problema obezitatii la copii, este un subiect bine cunoscut de medicii cu care colaboram. De asemenea, la o scurta plimbare in jurul unei scoli, sau pe linga parcul copiilor, putem observa un numar tot mai mare de copii, la care kilogramele in plus…s-au adunat…Pe de alta parte, asistam la ignoranta sau neputinta familiilor, care prefera sa nege realitatea, sa cosidere ca oricum nu prea pot face nimic, pentru ca e \”o dereglare hormonala\” sau ca, atunci cind va dori -va slabi singur, nefiind consitenti de impactul pe termen lung asupra sanatatii copilului, a acestor kilograme in plus. Avind in vedere “specificul” acitvitatii Fundatiei, un astfel de proiect/program este absolut justificat.

Chiar mai mult, cele doua editii anterioare ale proiectului-2015 si 2017, ne-au convins ca este nevoie de un astfel de program constant, pentru ca de la un an la altul, parintii au aflat despre program, au reflectat asupra situatiei copiilor lor, iar cazurile cu care ne-am confruntat in 2017, sunt mult mai grave!

Consideram ca schimbarea de mentalitate necesita consecventa, si ca atare, ne propunem sa transformam aceste proiect intr-un program constat al Fundatiei de Ajutor Medical Profilaxis, care in 2018, sa fie oferit gratuit unui numar de 20 de copii, cu virsta intre 6-10 ani, din Timisoara si familiilor acestora, speram noi, cu sprijinul alergatorilor de la TIMOTION 2018!

DE CE ESTE NEVOIE DE ACEST PROIECT?

După doua proiecte similare, derulate pe parcursul a doi ani, am constatat că este nevoie chiar de a transforma acest proiect în program/activitate continua. Și la prima ediție, și la a doua, după ocuparea tuturor locurilor bugetate, sau chiar pe finalul proiectului, am primit cereri de a include copii în program, pentru că aflaseră între timp despre aceste servicii…

Pe de alta parte, consideram ca schimbarea de mentalitate în rândul părinților cu copii supraponderali, pentru a reacționa și a lua decizia de a “adopta un stil de viata sănătos” pentru ei și pentru copii lor durează și necesita “presiune”, “stimulare” constanta.

Cercetările au arătat ca acei copii care suferă de obezitate considera ca aceasta boala este un handicap fizic mai mare decât pierderea unui picior. Pe lângă impactul psihic, și cel de stigmatizare din partea colegilor, printre problemele de sănătate cu care se pot confrunta copiii și adolescenții obezi se număra: diabet tip II, cardiopatie, pancreatita, afecțiuni ale ficatului, afecțiuni osteo-articulare, probleme ortopedice (legate de structura piciorului), probleme respiratorii cum ar fi obturarea cailor respiratorii superioare și restrângerea excursiilor costale, ceea ce conduce la apnee în timpul somnului , reflux esofagian, calculi biliari, disfuncții ale stomacului, disfuncții în alimentație, cum ar fi bulimia. Cercetăriile au evidențiat faptul ca acești copii, care se confrunta cu problem de greutate încă de la vârste fragede, dacă nu se intervine timpuriu, devin adulți obezi, adulți cu multiple probleme de sanătate, o povara foarte costisitoare pentru sistemul medical și social.

O alta problema este faptul ca în foarte multe cazuri, părintii prefera sa nege situația, sau sa “presupună” ca atunci când va dori copilul, acesta va slabi….fără a-și asuma partea de responsabilitate în îndreptarea situației.

Dupa aceste argumente, oarecum subiective, prin prisma experientei celor doua editii de proiect “Vreau sa cresc sanatos”, sunt argumentele obiective, datele statistice si cercetările recente, care semnalează o creștere alarmanta a numărului de copii obezi în Romania, cu un procent de peste 40 % din numărul de copii!

În tot acest timp, cel putin în Timișoara, nu exista un alt serviciu care să abordeze multidisciplinar aceasta problema a obezității la copiii-medical-emoțional-alimentație-mișcare, ci doar inițiative izolate, care propun mișcare sau diete! Ori, în implementarea celor doua proiecte, am constatat un consum exagerat de alimente pe fondul unor probleme emoționale, mâncat haotic, la ore târzii, mâncat foarte mult fast food și dulciuri…și bineînțeles foarte putina mișcare!

Cosnideram ca proiectul propus de noi, este un model de succes, care nu doar ca trebuie sa continue, dar ar trebui si multiplicat, astfel incit in fiecare judet sa poata sprijini familiile cu copii supraponderali in lupta cu kilogramele!

 

CE VOM FACE PENTRU CA PROIECTUL SĂ FIE UN SUCCES?

-echipa proiectului( impreuna cu medicii specialisti) vom organiza o conferinta de presa in cursul lunii martie, pentru a prezenta experienta si rezultatele finale ale proiectului actual, astfel incit timisorenii, potential alergatori la cursele Timotion, sa cunoasca situatia/problematica si ce rezultate se pot obtine printr-un astfel de proiect, si sa directioneze taxele de participare catre noi!

-vom promova ideea proiectului in social media, si in cele doua centre medicale Profilaxis, principalul partener al proiectului-coordonatorul de proiect (luna februarie/martie/aprilie)

-pentru partea de implementare a proiectului, vom analiza implementarea proiectului -editia a doua, si vom decide care au fost punctele slabe, si vom propune masuri de imbunatatire a situatiei

-deschiderea oficiala a proiectului va avea loc la sfirsitul lunii septembrie, dupa ce au fost identificati toti cei 20 de beneficiari. Vom organiza o intilnire cu toti parintii, in care vor cunoaste toti membrii echipei, posibili donatori care au sustinut proiectul, vor fi informatii despre fiecare etapta a proiectului, ce presupune ca implicare din partea lor.

-pentru ca si in prima si in a doua editie a proeictului au existat situatii de abandon, pe motive independente de echipa noastra, vom semna cite un contract ferm (redactat impreuna cu un avocat) cu familia fiecarui beneficiar, pentru a ne asigura ca vor parcurge tot programul sau vor returna contravaloarea serviciilor de care au beneficiat pina in momentul abandonului, pentru a putea oferi aceasta sansa unui alt copil, care poate ar dori sa parcurga tot programul!

 

CE REZULTATE PROMITEM?

-20 de copii supraponderali, cu vârsta intre 6-10 ani, din Timișoara, vor beneficia de serviciile proiectului nostru, pe o perioada de 8 luni, vizând cel putin o menținere a greutății cu care au intrat în program, în timp ce cresc în înălțime ( indicele de masa corporala scade)

-250 de părinti ai copiilor preșcolari și școlari, din Timișoara, vor participa la seminarii informative asupra riscului obezității la vârste fragede, despre stil de viata sănătos, adecvat vârstei acestor copii!

-retipărirea ghidului informativ pentru părintii cu copii supraponderali, și distribuirea lui gratuita către beneficiarii proiectului

 

CE VA SCHIMBA ACEST PROIECT ÎN COMUNITATEA TA?

În primul rând, încă 20 de copii supraponderali vor primi șansa de a lupta “cu toate armele” pentru un viitor mai sănătos, cu adoptarea de către familie a unui stil de viața sănătos, care să genereze rezultate pe termen lung.

Cel puțin 250 de părinti, vor deveni mai conștienți de riscul supraponderabilității la vârste fragede, și nu numai, și vor fi incurajați și susținuți de echipa Profilaxis să adopte un stil de viata sănătos, pentru toată familia.

Prin intermediul alergătorilor la Timotion, al sponsorilor, am familiilor beneficiari direcți și indirecți, și nu în ultimul rând prin continuitate, problematica copiilor supraponderali va deveni mai cunoscuta și sperăm noi, tot mai multe familii vor lua atitudine!

ALTE ORGANIZAȚII, INSTITUȚII, GRUPURI CARE NE VOR SPRIJINI ÎN PROIECT

Principalul partener al proiectului este Centrul Medical Profilaxis, care ne pune la dispoziție gratuit toate spatiile necesare desfășurării proiectului: cabinete de consultații, sala de sport, birou administrativ. Tot cu sprijinul Centrului Medical Profilaxis, cu trimitere de la medicul de familie, investigațiile medicale realizate copiilor vor fi mult mai ample, incluzând și analize de sânge, consult cardiologic și de boli interne, care oferă medicului pediatru o imagine mult mai detaliata și exactă a stării de sănătate a copilului și a modului cum kilogramele în plus au afectat funcționarea organelor interne.

 

PARTICIPAREA LA TIMOTION 2018

-promovarea proiectului de la Timotion 2018, incepe inca de acum, din timpul proiectului finantat la Timotion 2017, cu o comunicare constanta a statusului proiectului cu inputuri de la beneficiari, atât către finanțator, cât și în social media.

-atragerea alergătorilor către susținerea proiectului nostru, se va realiza prin distribuirea de flyere în cele doua centre medicale Profilaxis, precum și în multe din companiile cu care Centrul Medical Profilaxis colaborează pe medicina muncii.

-conferința de presa organizata la sfârșitul lunii martie 2018, în care vom rezuma experiența și rezultatele proiectului 2017, speram să atragă de partea noastră și mai mulți alergători.

-implicarea familiilor beneficiare în proiect, pentru atragerea de alți donatori și alergători către proiectul nostru.

 

INFORMAREA ȘI IMPLICAREA DONATORILOR ÎN PROIECT

Pe pagina de FB a Fundației de Ajutor Medical Profilaxis, precum și în grupul Timotion ONG, vom informa comunitatea despre evoluția proiectului, în mod periodic cu inputuri de la beneficiari

Vom informa periodic finanțatorul proiectului despre evoluția proiectului, și de fiecare dată când avem noutăți. În măsura în care avem contactul direct al donatorilor, aceste informații vor fi transmise și către ei.

Încă din proiectul aflat în stadiul de implementare, ne dorim ca “marele final” să fie parcurgerea cursei de 2 km de către cât mai mulți dintre copiii beneficiari, alături de echipa proiectului și de familie. În această etapă ne dorim să implicăm și voluntari care să ii ajute pe copii să se pregătească pentru parcurgerea cursei. Același lucru ne dorim și pentru beneficiarii proiectului din 2018!

 

OBIECTIVUL DE STRÂNGERE DE FONDURI PRIN TIMOTION – 18.000 lei

Beneficiind de implicarea și sprijinul Centrului Medical Profilaxis, care ne pune la dispoziție toate spatiile necesare implementării proiectului, din sumele strânse în urma donațiilor de la Timotion se vor plăti doar salariile echipei de proiect. Bugetul vizat este de 18.000 lei

 

FONDURI PROPRII SAU ALTE SURSE DE FINANȚARE

Buget Timotion ~ 15000 lei/salarii

coordonator proiect -1700 lei

medic pediatru-4500 lei ( va avea cel putin 3 intilniri cu fiecare familie)

medic recuperare-1400 lei

medic nutritionist- 2000 lei

medic neuropsihiatrie infantila-2000 lei

kinetoterapie- 3400 lei

Contribitie proprie/in natura/partener Centrul medical Profilaxis: 15200 lei

-chirie cabinete consultatii-800 lei

-chirie sala de sport-5000 lei

-telefon, internet, cheltuieli administrative-400 lei

-investigatii medicale acoperite de CJAS-~9000 lei

Campionii
nostri

Numar
campioni
0

Donatii directe

Iulia Campean 30 RON  
Mirabela Abrudan 10 RON  
Dan Calicean 30 RON  
Radu Cornila 10 RON  
Julean Sorin 50 RON  
Ciprian Dan Popescu 50 RON  
Alexandra Pruna 40 RON Succes! 
Giorgiana Soare 30 RON  
Canciu Paul 100 RON  
Kurta Raluca 50 RON
Alida Iezdimir 30 RON  
HELLA Romania 110 RON HELLA Romania se bucura sa sustina in fiecare an cauzele importante pentru comunitatea in care isi desfasoara activitatea, dar si pentru angajatii sai.

Mult succes tuturor participantilor! Sustinem Profilaxis. 
Han Adelina 50 RON Felicitari pentru initiativa, mult succes! 
Belgun Ionut 10 RON Succes 
Anonim 100 RON ma bucur ca exista o astfel de initiativa! 
Oana Velicescu 100 RON pt proiect profilaxis- vreau sa cresc sanatos 
Anonim 50 RON Bravo. Continuati sa ii invatati pe oameni sa nu mai fie supraponderali.  
Previous Next