|   Inscriere 

Solidart – Timișoara Refugee Art Festival Ediția II

Suma
stransa
2,440RON
Target
proiect
6,960RON
Procentaj
din proiect
35.1%
Numar
donatii
52

Timișoara Refugee Art Festival Ediția II: Asociația Solidart

REZUMAT

Timişoara Refugee Art Festival este un festival iniţiat în 2017, care reuneşte diferite expresii artistice cu scopul de a pune în discuţie migraţia forţată la nivel naţional şi internațional și pentru a aduce împreună comunitatea gazdă cu cea de refugiați. Tema ediției din 2018 este „Subiectificare”, temă prin care se urmărește încurajarea modelelor pozitive şi reacția la obiectificare prin înţelegere, empatie şi încredere. Secțiunile festivalului din 2018 sunt: teatru, muzică, film, arte vizuale, academic și educațional și artă culinară. Festivalul se va desfăşura în perioada 7 – 13 Mai 2017. TRAF este primul festival din România pe tema migrației forțate și are un potențial important de creștere și de aprofundare, cu efecte benefice la nivelul oferirii unui discurs alternativ la hate speech, în primul rând în spațiul public românesc și în particular în cel timișorean.

 

DURATA: 2 luni

CINE SUNTEM ȘI CE FACEM?

Scopul Asociației Solidart este de a crea cadrul pentru un dialog constructiv între oameni, de a participa la formarea de comunități solidare, responsabile și conștiente, de a oferi membrilor acestor comunități încredere pentru a se implica activ în viața comunității, prin organizarea de proiecte artistice, culturale, sociale și educaționale.

Asociația Solidart a dobândit personalitate juridică în luna iulie 2017 dar ea funcționează ca grup informal de peste doi ani. Dobândirea personalității juridice a venit ca răspuns la nevoia membrilor echipei de a dezvolta proiecte complexe în domeniile comune de interes, care gravitează în jurul misiunii de a contribui în mod sustenabil la crearea unui spațiu social de expresie artistică și educațională.

Printre obiectivele asociației se numără organizarea de ateliere de artă care să ofere persoanelor vulnerabile o voce şi încrederea că această voce este ascultată şi contează, realizarea de proiecte educative prin mijloace artistice, producţia şi găzduirea de evenimente culturale ce au potenţialul de a pune în discuţie valorile ce ne unesc şi de a sensibiliza publicul larg cu privire la problemele sociale, combaterea discriminării de orice fel și susținerea integrării sau reintegrării sociale.

Festivalul Timișoara Refugee Art Festival 2018 continuă prima inițiativă derulată în mai 2017 în Timișoara, în cadrul proiectului internaţional NICER (www.nicerproject.eu), implementat în Timişoara de Asociația AIDRom în parteneriat cu Institutul Intercultural Timișoara și Asociația Solidart, și finanțat de Comisia Europeană prin Fondul Azil, Migrație și Integrare. Proiectul a pilotat, ca instrument de incluziune socială, o abordare artistică prin care 15 tineri refugiați stabiliți în Timișoara, cu vârste cuprinse între 9 şi 26 de ani, împreună cu 15 tineri non-refugiați din aceeași categorie de vârstă, au participat timp de 4 luni la ateliere săptămânale de teatru forum, film, muzică, pictură și instalații. Creațiile realizate de tinerii artiști amatori, sub îndrumarea unor profesioniști în domeniu, au fost apoi prezentate unui public de peste 150 de spectatori, pe data de 13 mai 2017 în cadrul primei ediții a Timișoara Refugee Art Festival. Festivalul a presupus de asemenea proiecția unei selecții de scurt-metraje internaționale pe tematica migrației, audiența numărând peste 70 de spectatori. Totodată, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara și Agenția ONU pentru Refugiați din România (UNHCR), a fost organizată o dezbatere academică intitulată „Alături de refugiați”, la care au participat peste 50 de studenți și profesori din Timișoara.

Proiectul de față continuă tradiția festivalului de anul trecut, propunându-și să îmbine abordarea artistică, academică, educațională și socială într-un festival dedicat cunoașterii reciproce și promovării valorilor comune. Credem că e necesar să descoperim ce avem în comun, ce ne leagă și ne definește ca oameni mai degrabă decât să căutăm ceea ce ne desparte. La Timișoara Refugee Art Festival nu dorim să stârnim mila vis-a-vis de refugiați și de situația lor. Dimpotrivă, dorim să creăm un mediu în care aceștia să se poată exprima cu demnitate.

 

DE CE ESTE NEVOIE DE ACEST PROIECT?

În contextul internațional în care, la sfârșitul anului 2016, existau 65,6 milioane de persoane strămutate în mod forțat în întreaga lume ca urmare a persecuției, conflictelor, violenței sau încălcării drepturilor omului, conform raportului „Global Trends – Forced Displacement 2016” redactat de Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), problematica migrației forțate este un fenomen de actualitate și interes pentru întreg mapamondul. La nivelul României, în primele 6 luni ale anului 2017, au fost înregistrate 2000 de cereri de azil, potrivit statisticilor Inspectoratului General pentru Imigrări, față de 1889 de cereri înregistrate în 12 luni, în anul precedent.

Această creștere a cererilor de azil și a numărului de persoane care primesc o formă de protecţie, pe de-o parte dar și amplificarea fenomenului de discriminare, în mod special în mediul online și amplificarea discursului extremist, solicită o intervenție complexă în încercarea de a construi poduri între migranții forțați (refugiați ) și comunitatea gazdă (România). Arta reprezintă o astfel de construcție iar Timișoara Refugee Art Festival Ediția II va da ocazia publicului participant de a-și manifesta susținerea și solidaritatea față de persoanele care își părăsesc locul de origine în căutarea siguranței.

Ediția I a Timișoara Refugee Art Festival (TRAF), din mai 2017, s-a bucurat de un interes major din partea publicului timișorean, a comunității artistice, a mediului ONG precum și a presei locale și naționale, fapt care oferă încredere că acest demers este unul necesar și util în promovarea unui discurs tolerant și incluziv.

 

CE VOM FACE PENTRU CA PROIECTUL SĂ FIE UN SUCCES?

În plus față de ediția din 2017 a TRAF, care a cuprins o ofertă artistică produsă de amatori și o secțiune de proiecție de scurtmetraje, la ediția din 2018 ne propunem să organizăm și o secțiune de oferte artistice profesioniste – concerte de muzică și reprezentații de teatru ale unor trupe care fie au în componență refugiați, fie abordează tema migrației, fie cel puțin au preocupări mai generale în sfera justiției sociale. Prin proiectul de față ne-am bucura să primim sprijin pentru organizarea acestei componente noi față de anul trecut.

În Ediția a II-a a Timișoara Refugee Art Festival vor fi realizate următoarele activități principale:

  1. Activități culturale din cadrul festivalului, respectiv:

1a. Producții artistice de teatru, muzică, arte vizuale etc. realizate de un grup de aproximativ 20 de tineri refugiați și nerefugiați care locuiesc în Timișoara și care vor pregăti aceste producții de-a lungul a aproximativ 3 luni anterior festivalului.

1b. 3 concerte de muzică cu 3 trupe din România, cu o atenție specială trupelor ce au în componență refugiați sau care transmit un mesaj de solidaritate socială. Selecția va fi realizată de echipa TRAF.

1c. 3 spectacole de teatru, selectate de echipa TRAF, cu accent pe spectacole ce se încadrează atât în tematica generală a migrației cât și în tema TRAF 2018: Subiectificare. La finalul fiecărui spectacol se vor organiza sesiuni de discuții cu publicul și cu echipa artistică a spectacolului. În funcție de subiectul fiecărui spectacol, organizatorii vor avea în vedere invitarea unor persoane cu expertiză ce pot crește calitatea dezbaterii respective. Echipa proiectului va contracta o firmă specializată pentru a asigura necesarul de sonorizare și scenotehnică al fiecărui spectacol.

1d. Proiecții de film, pe trei categorii de vârstă (copii, adolescenți și public larg). Selecția va fi realizată de echipa TRAF.

1e. Expoziție de artă vizuală (fie ea pictură, sculptură, grafică, arte decorative, fotografie, video-art, instalaţii, ceramică, animaţie, colaj, experiment vizual, tehnici mixte, noi media).

1f. Artă culinară cu specific oriental. Mâncarea va fi gătită voluntar de o persoană cu statut de refugiat, cu experiență și cu atestat de bucătar, și va fi servită într-un spațiu comun special amenajat în acest sens, încurajând astfel socializarea, interacțiunea și schimburile culturale între artiști și public, între refugiați și nerefugiați, între persoane cu backgrounduri culturale diverse.

1g. Afterparty intercultural în două dintre serile festivalului, pentru celebrarea întâlnirilor dintre culturi și pentru crearea de punți noi prin asocieri muzicale, în spațiul Basca, cu participarea unor DJ selectați.

  1. Activități academice și educaționale

2a. Conferință și dezbatere academică, cu implicarea activă a Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Sociologie și Psihologie (colaborare care continuă la fel ca anul trecut)

2b. Seminar pentru jurnaliști, cu implicarea activă a in.TM, platformă timișoreană de jurnalism independent.

2c. World peace game, o activitate pentru copii ce se derulează pe parcursul mai multor zile, cu implicarea activă a Școlii Babel, instituție de învățământ timișoreană axată pe promovarea învățării experiențiale și a comunicării non-violente.

Echipa de organizare a festivalului cuprinde întreaga echipă a Asociației Solidart dar și alte persoane cu expertiză în diverse domenii. Managementul proiectului va fi realizat de echipa Solidart, care cuprinde coordonatori de proiecte cu experiență de peste 7 ani, artiști cu competențe de management, formatori cu experiență.

Activitățile de pregătire vor include selecția atentă a artiștilor care vor fi invitați, domeniu în care vom beneficia de ajutorul Asociației Casa Plai, cu experiență relevantă după organizarea a 13 ediții ale Festivalului Plai. De asemenea va fi acordată o atenție deosebită și constantă componentei de comunicare și design.

În cadrul proiectului de față activitățile a căror finanțare este parțial solicitată sunt: 1b. 3 concerte de muzică –masă pentru 3 trupe (15 persoane x 2 zile) 1c. 3 spectacole de teatru –masă pentru 3 trupe (15 persoane x 2 zile), sonorizare și scenotehnică (3 evenimente) 1g. Afterparty intercultural – sonorizare și scenotehnică (2 evenimente).

 

CE REZULTATE PROMITEM?

În urma realizării TRAF Ediția II, vor fi realizate următoarele rezultate:

– conferință cu minimum 75 de persoane.

– Un seminar cu minimum 20 de jurnaliști, studenți la facultățile de jurnalism, bloggeri/vloggeri şi alţi formatori de opinie.

– Un atelier de World Peace Game cu minimum 20 de copii.

– 3 concerte, 3 spectacole de teatru, proiecția a 3 calupuri de scurt-metraje, a unui calup de videoclipuri și a unui lung-metraj

– Minimum 50 de persoane ce nu frecventează manifestări culturale în mod obișnuit: copii, tineri, refugiați, migranți și persoane din alte categorii vulnerabile vor participa la festival

– Minimum 500 de persoane vor participa la activităţile din cadrul festivalului.

 

CE VA SCHIMBA ACEST PROIECT ÎN COMUNITATEA TA?

Pe termen mediu și lung proiectul va contribui la o mai mare coeziune socială între refugiați și nerefugiați, mai ales în Timișoara dar și la nivel național, întrucât Timișoara Refugee Art Festival are potențialul de a deveni un reper cultural pentru promovarea solidarității și a respectului dintre oameni ce provin din medii culturale diferite.

De asemenea, festivalul este un exemplu de inspirație pentru orice inițiativă de promovare a unor deziderate sociale prin mijloace artistice și de susținere prin artă a solidarității dintre oameni.

Timișoara Refugee Art Festival ediția I a fost inițiat de actualii membri ai asociației Solidart și ediția din 2018 va fi coordonată tot de aceștia, sub umbrela asociației, însă acest eveniment este dedicat și aparține comunității și persoanelor care doresc să se implice în el.

Încă de la prima ediție, ideea a atras colaboratori voluntari valoroși, a căror motivație intrinsecă a fost unul dintre motivele centrale pentru care festivalul din 2017 a avut succes – de exemplu, o persoană din București, necunoscută până atunci de echipă, a coordonat secțiunea de film, iar colaborarea s-a dovedit un succes, astfel că relația va continua și la următoarea ediție. De fapt, deja se lucrează la stabilirea modului de lucru pentru selectarea filmelor pentru TRAF 2018 iar înscrierile sunt deja deschise. Astfel, este de așteptat ca și rețeaua de realizare a TRAF 2018 să se extindă dincolo de planificările inițiale, căci ideile bune au un mare potențial de a aduce împreună oameni care să le pună în practică.

Prin colaborarea cu UNHCR România, impactul festivalului va fi extins și asupra altor persoane și grupuri, atât din România, cât și din alte țări. Sprijinul UNHCR pentru TRAF 2017 a îmbogățit dezbaterea din mediul academic și a făcut posibilă replicarea parțială a unora dintre activitățile festivalului la București. Pentru ediția viitoare UNHCR și-a exprimat intenția de a continua acordarea de sprijin festivalului, însă în acest moment nu sunt încă stabilite detalii ale colaborării.

Proiectul TRAF Ediția a II-a a fost depus pentru finanțare în cadrul apelului din septembrie 2017 al Asociației Fondului Cultural Național și cel târziu la finalul lunii noiembrie sunt așteptate rezultatele evaluării. Menționăm că fondurile solicitate de la AFCN nu sunt aceleași cu fondurile solicitate prin prezentul proiect ci complementare cu acestea.

 

ALTE ORGANIZAȚII, INSTITUȚII, GRUPURI CARE NE VOR SPRIJINI ÎN PROIECT

Universitatea de Vest din Timișoara, platforma in.TM și Școala Babel vor coordona câte una dintre componentele secțiunii educațional-academic

Asociația AIDRom va facilita comunicarea cu tineri refugiați care vor fi invitați să participe la atelierele artistice pregătitoare și de asemenea va facilita comunicarea cu alte persoane refugiate aflate în Timișoara

Asociația Casa Plai va oferi consultanță pentru selecția artiștilor și va pune la dispoziția festivalului spațiul Ambasada, inclusiv bucătăria. De asemenea va ajuta la promovarea festivalului în larga rețea de care dispune Festivalul Plai.

UNHCR biroul din România va contribui la componenta de promovare și eventual va sprijini financiar o parte din proiect.

Grupurile informale constituite deja în jurul spațiului Basca, gestionat de Asociația Solidart, sunt o resursă valoroasă pentru diseminarea proiectului și a rezultatelor sale.

 

PARTICIPAREA LA TIMOTION 2018

Principalele canale de promovare a participării la Timotion 2018 vor fi Facebook și comunicarea directă în cadrul evenimentelor organizate de Asociația Solidart.

O campanie pe FB pentru atragerea de susținători va cuprinde elaborarea de mesaje personalizate adresate către trei tipuri de public: alergători care aleargă deja din pasiune, alergători care participă regulat doar la Timotion și o fac ca să susțină un proiect, și persoane care nu au alergat până acum dar rezonează cu ideea TRAF și vor să ne susțină și așa.

Campionii pe care vom încerca să îi atragem pentru susținerea proiectului nostru vor fi din categoria persoanelor cu notorietate în Timișoara pentru implicarea în sau inițierea de acțiuni civice și anti-discriminare. Comunicarea cu aceste persoane se va realiza față în față, se va baza pe prezentarea detaliată a proiectului în întregime și pe consolidarea unei relații apropiate, pornind de la rezonarea cu aceleași principii și valori.

Comunicarea cu posibilii susținători va fi realizată prin postări periodice pe Facebook dar mai ales prin discuții directe la evenimentele organizate de Solidart. Deja există tradiția organizării Serilor Solidare Basca, în fiecare miercuri de la ora 19 la 21, ocazie cu care s-a creat în jurul Solidart o rețea serioasă și dedicată de persoane, provenind mai ales din mediul ONG dar nu numai. Aceste persoane se implică voluntar în acțiunile marca Basca și chiar începând de săptămâna aceasta susțin ateliere gratuite pentru locuitorii din cartierul Iosefin și nu numai.

 

INFORMAREA ȘI IMPLICAREA DONATORILOR ÎN PROIECT

Donatorii vor fi informați despre utilizarea fondurilor prin postări pe pagina Asociației Solidart de pe Facebook, prin articole publicate pe site-ul www.basca.tm.ro, prin fotografii de la festival, care vor circula larg în online inclusiv în presă.

După finalizarea festivalului vom lansa o campanie Facebook cu ideea „Tag-uiește un prieten care a susținut organizarea festivalului donând timp, bani, energie sau alte resurse. Vrem să vă mulțumim tuturor personal!”, în care vom urmări să facem vizibilă rețeaua de susținători, atât de prețioși.

Festivalul nu ar fi posibil fără implicarea unui număr semnificativ de voluntari. O lecție învățată la ediția anterioară, pe care o vom pune în practică la ediția din 2018 a festivalului, este că o echipă de voluntari are nevoie de un coordonator, astfel că între atribuțiile persoanei care va coordona voluntarii TRAF Ediția II va fi să invite în echipa de organizare a festivalului și alergătorii care ne susțin la Timotion și invers, să propună voluntarilor din echipă să ne susțină și devenind alergători la Timotion și de asemenea căutând alți alergători dispuși să ne susțină.

 

OBIECTIVUL DE STRÂNGERE DE FONDURI PRIN TIMOTION

Masă pentru 3 trupe de muzică și 3 trupe de teatru, estimat 30 persoane x 2 zile x 50 lei/zi – 3000 lei

Închiriere sistem sonorizare și scenotehnică pentru o treime din secțiunea de teatru – 2300 lei (din total 6900 lei)

Închiriere sistem sonorizare și scenotehnică pentru afterparty intercultural – 500 lei.

Total: 6.960 lei.

 

FONDURI PROPRII SAU ALTE SURSE DE FINANȚARE

Coordonator Proiect 8300 lei

Formatori Jurnalism 2300 lei

Muzicieni 20700 lei

Actori 13800 lei

Artiști vizuali 2300 lei

DJ 3000 lei

Selecționer Filme 3000 lei

Cazare pentru artiști invitați 5000 lei

Transport local şi/sau internaţional participanţi, invitaţi, echipa de proiect 4000 lei

Închiriere sistem sonorizare și scenotehnică – secțiune muzică 6900 lei

Închiriere sistem sonorizare și scenotehnică – secțiune teatru 4600 lei

Închiriere spațiu evenimente 10000 lei

Închiriere bucătărie 2000 lei

Realizare identitate vizuala si design materiale de promovare 2500 lei

Publicitate online/social media 200 lei

Servicii de social media management 500 lei

Tipărituri 1000 lei

Taxă proiecție film lung metraj 1840 lei

Cheltuieli cu chiria 2700 lei.

Total: 85.940.

 

Cheltuielile de mai sus sunt incluse într-un proiect depus în cadrul apelului AFCN pentru proiecte culturale în septembrie 2017, în cadrul căruia se așteaptă în următoarele două săptămâni rezultatele evaluării. Închirierea spațiului de evenimente și a bucătăriei se referă la spațiul Ambasada și costurile vor fi suportate de Asociația Casa Plai.

Echipa Solidart este în curs de identificare a surselor financiare pentru realizarea atelierelor pentru tineri refugiați și nerefugiați în vederea pregătirii componentei ne-profesioniste a festivalului.


Doneaza si tu!


Doneaza si tu

Campionii
nostri

Numar
campioni
1

Sipos Catalin , din echipa inEDU

Una dintre preocuparile mele din ultimii ani este educatia - atat propria educatie, cat si educatia ca metafora a evolutiei societatii in care traim.

In fiecare an am ales sa alerg pentru proiecte care au legatura cu educatia, fie ca a fost pentru a strange fonduri pentru ateliere de formare pentru cadrele didactice sau pentru copiii din centrele de plasament sau de zi din Timisoara. Anul acesta am ales sa alerg pentru un proiect putin diferit: Timisoara Refugee Art Festival. Desi pare sa aiba mai mult legatura cu latura sociala, este un proiect cu o mare incarcatura educationala. Deschizand porti de dialog, avem ocazia sa invatam despre cei care sunt diferiti de noi, sa ne acceptam reciproc, sa renuntam la obiceiul nociv de a pune etichete, de a judeca (de cele mai multe ori in necunostinta de cauza). Este un act prin care, in timp ce ii descoperim pe ceilalti, ne descoperim si pe noi. Iar dialogul de care mentionam mai devreme, cred ca va duce, pe termen lung, la mai putina saracie si la mai putina violenta in lume.

Te invit sa ma sustii in aceasta miscare! :)
Un pas - Un banut

Cata

Suma stransa: 320 lei


SUSTINE-L SI TU

Donatii directe

Karola Kalapati 50 RON  
Anonim 50 RON E nevoie mare de astfel de proiecte care să schimbe mentalități. 
Tărniceru Carmen 10 RON  
Sipos Catalin 30 RON  
Lengyel Laura 30 RON  
Mihai Zoran Teodorescu 50 RON  
CIOATA BOGDAN 50 RON  
Previous Next