|   Inscriere 

Asociaţia Fireşte: Ce FACI, Te FACE!

Suma
stransa
2,740RON
Target
proiect
52,100RON
Procentaj
din proiect
5.3%
Numar
donatii
25

Crezul nostru este „Ce FACI Te FACE”: valorile și principiile deprinse în tinerețe te zidesc ca persoană și te călăuzesc tot restul vieții.

Proiectul Ce FACI Te FACE! creează un cadru educațional non-formal în care tinerii de 18-24 ani participă la activități de dezvoltare personală, se întâlnesc cu persoane pasionate de ceea ce fac, respectiv se implică în comunitate prin proiecte de voluntariat.

Proiectul de față dorește continuarea ediției pilot Ce FACI Te FACE! (mar.2019-febr.2020) care a fost un real succes (https://cefaciteface.ro/testimoniale/) în rândul a peste 450 de tineri.

Suntem o echipă de specialiști și antreprenori în educație, entuziaști și dedicați, ce valorifică experiențe relevante (https://cefaciteface.ro/despre-noi/).

Obiectivul nostru este ca, până la finalul lunii ianuarie 2021, să încurajăm și să stimulăm 600 de tineri din județul Timiș, 20% din aceștia fiind defavorizați social, financiar sau cu dizabilități, să deprindă abilități de viață* iar 200 dintre ei își vor realiza chiar planul de carieră. Tinerii vor dezvolta sentimentul de apartenență la grup legând prietenii valoroase, cunoscând mentori care să-i îndrume ulterior, stabilindu-și prioritățile din viață și implicându-se în proiecte în folosul comunității.

Avem convingerea că prin cele 2 proiecte (pilot+extindere) prezența în Timișoara acestor 1000 de tineri cu atitudine responsabilă, implicați social și civic va avea un impact major în comunitate. Prin proiect lansăm și o invitație deschisă tuturor celor ce vor și pot să-și împărtășacă experiențele, pasiunile și expertiza pentru a îndruma și mentora acești tineri minunați din cetatea Timișoarei.

Evenimentele noastre sunt postate pe https://www.facebook.com/CeFaciTeFaceș și www.cefaciteface.ro, putând fi monitorizate și/sau multiplicate și în alte comunități de tineri din județ sau din țară.

Dacă rezonați cu noi, vă invităm să ne sprijiniți!

*Abilități de viață: autonomie şi responsabilitate, capacitate de decizie și inițiativă, capacitatea de a face faţă schimbării, situaţiilor complexe şi neprevăzute, să fie deschiși să învețe tot timpul…inclusiv când sunt adulți, atitudine pro-activă și critică, de relaţionare şi comunicare deschisă, sinceră, cooperantă, receptivă, empatică, capacitate de autogospodărire.

DURATA: 7 luni (ianuarie 2021-iulie 2021)

CINE SUNTEM ȘI CE FACEM?

CINE SUNTEM?

Suntem un o echipă specialiști și antreprenori în educație (https://cefaciteface.ro/despre-noi/) care crează un cadru non-formal, de descoperire și dezvoltare personală, ca alternativă de petrecere a timpului liber, în care tinerii cu vârsta cuprinsă între 14 și 24 de ani să-și exploreze și implementeze propriile proiecte și interese cu sprijin competent.

Crezul nostru este: ce faci te face, te zidește ca persoană cu valori și principii care te călăuzesc tot restul vieții, acestea formându-se în perioada tinereții.

Suntem entuziaști și dedicați acestui proiect, valorificăm experiențe relevante din ultimii 10 ani din cetatea Timișoarei cu privire la acest tip de proiecte.

CE FACEM?

În perioada mar. – dec. 2019, aproape 500 de tineri din Timișoara au participat la 3 programe de formare pe următoarele teme: marketing, consiliere în carieră, implicarea în comunitate.

În cadrul proiectului s-au organizat 10 evenimente Cafeneaua tinerilor*, la 19 evenimente LOC de spus* – ateliere de dezvoltare socio-emoțională, peste 150 de ședințe de consiliere individuală și în carieră, 3 excursii și o tabără. (https://cefaciteface.ro/category/evenimente/evenimente-derulate/).

* “Cafeneaua tinerilor” este un eveniment susținut de una sau mai multe persoane, pasionate într-un domeniu, cu experiența personală și profesională și cu dorința de a o împărtăși tinerilor.

* „LOC de spus” sunt ateliere de dezvoltare socio-emoțională coordonate de psihoterapeuți care contribuie la crearea de rețele și grupuri de suport între tineri, autocunoaștere și dezvoltare personală.

 

 

 

 

 

 

PE CE NE BAZĂM?

Ce FACI, Te FACE! este susținut încă din faza pilot de Fundația Alber, Asociația Enable Timișoara, Asociația Firește și partenerii lor: https://cefaciteface.ro/sponsori-si-parteneri/.

DE CE ESTE NEVOIE DE ACEST PROIECT?

Pentru o dezvoltare armonioasa a personalității și caracterului lor tinerii au nevoie să aparțină unui grup, unei comunități sănătoase, cu principii și valori solide pe care le vor cultiva tot restul vieții ei înșiși, în grupurile lor de prieteni și în familiile pe care și le vor întemeia.­­­­

De asemena, tinerii au nevoie de modele autentice care să-i ajute să se descopere și să se dezvolte. În acest sens, învățarea non-formală are un impact foarte mare asupra dezvoltării competențelor sociale și emoționale ale tinerilor.

Timpul lor liber riscă să fie petrecut în anturaje nesănătoase, pe ecrane sau consumul de substanțe. Noi propunem ca acest timp liber să fie investit în activități care să contribuie la formarea lor echilibrată și solidă ca viitori adulți într-un cadru non-formal de descoperire și dezvoltare personală în care să poată să-și valorifice talentul și capacitatea intelectuală, dar și să învețe făcând anumite lucruri prin implicarea în proiecte de voluntariat.

În societatea de azi, există o tendință ca noile generații să nu aibă o gândire critică si să nu fie educați să analizeze ce vine spre ei astfel încât să poată să fie manipulați prin canalele de informare. De aceea, ne dorim să formăm tineri cu capacitate de argumentare, să-i expunem la situații de viață în care să-și problematizeze și argumenteze deciziile. De asemenea, avem în vedere implicarea în activități de voluntariat, astfel tinerii concep și dezvoltă împreună proiecte și acțiuni, făcându-i astfel să stabilească reguli în cadrul grupurilor, pe care să le respecte, să-și mărească capacitatea de colaborare și cooperare, dar și empatia, să se supună unui scop comun alături de alți tineri în folosul comunității.

Toate aceste aspecte le-am adresat în cadrul primei ediții a proiectului CeFACITeFACE! (martie 2019-februarie 2020) cu succes. Din feedback-urile participanților surprindem doar câteva din ele (https://cefaciteface.ro/testimoniale/):

Sunt de părere că acest efort va da roade. Este uşor de înţeles ce trebuie să facem; îmi place că este totul interactiv. Nu regret deloc că am vrut să fac parte din acest proiect.” (LOC de spus)

O experienţă interesantă. E bine să existe asemenea prezentări care să ne arate nouă tinerilor ceea ce nu e bine sau chiar ne distruge.” (Cafeneaua tinerilor-Prizonier în lumea dependenței)

Mulțumesc pentru oportunitatea de a vă cunoaște. Îmi place extrem de mult că ne încurajați să visăm și că încercați să ne ajutați în legătură cu ce traseu dorim să urmăm în viață. Mulțumim pentru tot” (Curs “Ce meserie mi se potrivește?”)

Tema întâlnirii de astăzi mi-a plăcut foarte mult. Pot spune că aici avem şansa să creăm propriul nostru proiect şi să ne dezvoltăm propriile idei.” (Curs “ActivEu, implicarea mea în comunitate”)

CE VOM FACE PENTRU CA PROIECTUL SĂ FIE UN SUCCES?

Deoarece prima etapă a proiectului este foarte bine primită în rândul celor peste 450 de tineri (targetul nostru fiind de 250 de tineri până în febr.2020) dorim să extindem produsele educaționale în cadrul acestui proiect la un număr mai mare de tineri din Timiș. Mai jos sunt menționate obiectivele, activitățile și resursele necesare.

OBIECTIVE:

  1. Crearea unei comunități active pentru Campania TIMOTION 2020.
  2. Stimularea dezvoltării unor abilități de viață la 600 de tineri (14 și 24 ani) din jud. Timiș.
  3. Stimularea voluntariatului la 250 de tineri (14 și 24 ani), respectiv 80 de cadre didactice până la sfârșitul proiectului.

GRUPUL ȚINTĂ: 600 de tineri cu vârsta cuprinsă între 14-24 ani, din care 20% din tineri sunt cu dizabilități sau defavorizați (social sau financiar).

BENEFICIARI INDIRECȚI: unitățile școlare unde studiază tinerii, familiile și viitoarele familii ale tinerilor, firmele care doresc să-și formeze viitori profesioniști, comunitatea în general.

ACTIVITĂȚI:

Principalele activități finanțate prin TIMOTION 2020 sunt:

1. “LOC de spus” (atelier de dezvoltare socio-emoțională)

Această activitate contribuie la crearea de rețele și grupuri de suport între tineri, autocunoaștere și dezvoltare personală.

În fiecare lună se vor organiza 2 evenimente în Timișoara și alte 2 evenimente în unități școlare, adică: 4 evenim. x 10 luni x 15 participanți = 600 tineri.

Prin TIMOTION dorim finanțarea a 12 din 40 evenimente.

2. Curs “Ce meserie mi se potrivește?”

Prin acest curs se va urmări autocunoaștere abilităților, intereselor și potrivirea cu o anumită meserie, orientarea mai clară spre anumite domenii de interes și un sistem de educație.

Cursul se va organiza pentru 2 cls XI (apr.-mai 2020), 3 cls VIII și 3 cls XII (sept. 2020), adică: 8 x 25 elevi = 200 elevi participanți și 200 planuri de carieră.

Prin TIMOTION dorim finanțarea a 2 din 8 evenimente.

3. Curs “ActivEu, implicarea mea în comunitate” cu 80 profesori și 250 de tineri provenind de la 10 unități școlare din jud Timiș (2 cel puțin din mediul rural) astfel încât aceștia să conceapă și să implementeze împreună cel puțin 20 proiecte până la finalul proiectului (aprilie 2020-ianuarie 2021). Aceste competențe de a implementa proiecte vor putea asigura realizarea de activități de voluntariat în cadrul unităților școlare pe termen lung.

Prin TIMOTION dorim finanțarea a 4 din 13 cursuri.

Suma solicitată prin campania TIMOTION reprezintă 23,53% din valoarea proiectului.

DETALIEREA ACTIVITĂȚILOR se poate vizualiza la link-ul acesta: https://cefaciteface.ro/sponsori-si-parteneri/timotion/.

 

 

 

 

 

 

 

CE REZULTATE PROMITEM?

  • 600 de tineri participanți la “LOC de spus”

  • 200 de planuri de carieră

  • 80 profesori și 250 de tineri pregătiți în conceperea și implementarea de proiecte educaționale

  • 10 unități școlare (preuniversitare și universitare) care dezvoltă și implementează 20 de proiecte cu sprijinul tinerilor și profesorilor pregătiți

  • participanții evenimentelor CeFACITeFACE vor exersa capacitate de argumentare și gândire critică, sentimentul de apartenență la grup, își vor petrece timpul liber în mod constructiv poate legând prietenii valoroase, cunoscând mentori care să-i îndrume ulterior, stabilindu-și prioritățile din viață, implicându-se în proiecte în folosul comunității, ferindu-i astfel inclusiv de anturaje nesănătoase, consumul de alcool, droguri sau substanțe etno-botanice.

  • colaborare cu ONG/grupuri finanțate de TIMOTION (inclusiv cu cei din anii anteriori) pentru a dezvolta parteneriate în vederea promovării oportunităților de voluntariat în rândul tinerilor beneficiari ai proiectului.

DETALIEREA REZULTATELOR se poate vizualiza la link-ul acesta: https://cefaciteface.ro/sponsori-si-parteneri/timotion/.

CE VA SCHIMBA ACEST PROIECT ÎN COMUNITATEA TA?

LA NIVELUL TINERILOR BENEFICIARI AI PROIECTULUI:

  • implicarea mai mare a tinerilor în proiecte de voluntariat

  • reducerea timpului alocat pe calculator/telefon/jocuri video prin faptul că aparțin unui grup sănătos și care promovează valori și principii sănătoase

  • reducerea consumului de alcool, droguri sau substanțe etono-botanice

  • șansa de a avea parte de experiențe personale care să-i zidească ca viitori adulți pentru că crezul nostru este: ce faci te face, te zidește ca persoană cu valori și principii care te călăuzesc tot restul vieții, acestea formându-se în perioada tinereții.

DETALIEREA IMPACTULUI proiectului se poate vizualiza la link-ul acesta: https://cefaciteface.ro/sponsori-si-parteneri/timotion/.

ALTE ORGANIZAȚII, INSTITUȚII, GRUPURI CARE NE VOR SPRIJINI ÎN PROIECT

FINANCIAR: Fundația Alber, Asociația Enable Timișoara, Asociația Firește

SPAȚIU, UTILITĂȚI și LOGISTICĂ: Asociația Enable Timișoara

SPAȚIU și PROMOVARE: Parteneri media: TVR Timișoara, Kiss FM, Radio Timișoara, TV UVT, TION, Timișoreni, Oficial media și Știri pentru copii.

DETALIEREA PARTENERILOR proiectului se poate vizualiza la link-ul acesta: https://cefaciteface.ro/sponsori-si-parteneri/

OBIECTIVUL DE STRANGERE DE FONDURI PRIN TIMOTION

Cheltuieli finanțate prin participarea la Timotion

Coordonare, monitorizare și raportare proiect: 12.096 lei

Coordonare Campania Timotion: 3.600 lei

“LOC de spus” (12 evenimente/ counseling): 6.600 lei

Cursuri “Ce meserie mi se potrivește?” (2 cursuri): 3.600 lei

Cursul “ActivEu” (4 cursuri pt conceperea și gestionarea proiectelor): 5.850 lei

Promovare proiect: 11.640 lei

Costuri de organizare și administrare Timotion: 8.677 lei

FONDURI PROPRII SAU ALTE SURSE DE FINANȚARE

Cheltuieli finanțate din alte fonduri decât cele de la Timotion:

Coordonare, monitorizare și raportare proiect: 39.024 lei

Coordonare Campania Timotion: 8.400 lei

“LOC de spus” (28 evenim./ counseling): 15.400 lei

“Cafeneaua tinerilor” (11 evenim.): 3.850 lei

Echipa “Cafeneaua tinerilor CeFACITeFACE”: 2.100 lei

Cursuri “Ce meserie mi se potrivește?”(6 cursuri): 8.400 lei

Cursul “ActivEu” (9 cursuri pt conceperea și gestionarea proiectelor): 13.650 lei

Coach implementare 20 proiecte (5 sesiuni): 15.000 lei

Promovare proiect: 30.060 lei

Administrative: 19.800 lei

Finanțare 20 proiecte de voluntariat – educaționale: 10.000 lei

Protocol evenimente (protocol pt 60 evenim.): 3.500 lei

Campionii
nostri

Numar
campioni
5

Speranta Munteanu

Alerg pentru tineri si impreuna cu ei. Cred in schimbarile mici, constante si durabile. Cred ca tinerii cu care lucrez au nevoie de exemple si de activitati care sa ii stimuleze, sa ii creasca interior si exterior. Cred ca este o sansa pentru fiecare tanar sa aleaga calea cea buna ca un start in viata in adolescenta. Si cred in proiectul Ce faci, te face! pentru ca am vazut schimbarea. Chiar daca nu alergati, fiti alaturi de noi prin donatii pentru a ajuta un tanar sa creasca!

Suma stransa: 200 lei


Horia Damian , din echipa Lasting Software

Când ai primit ceva, te gandești și cum să dai înapoi într-un mod care să înmulțească în timp, efectul.
Susțin Ce FACI te FACE pentru că este vorba despre educația tinerilor, adică exact despre viitorul nostru și al lor.

Suma stransa: 430 lei


Mariana Iridon , din echipa Alergotura

De câte ori nu te-ai gândit ce ai vrea și cum ai vrea să fii? Mulți purtăm această întrebare cu noi încă din copilărie… Dar ne-a trebuit timp să învățăm să fim atenți la propriile fapte şi cuvinte, la ceea ce facem în fiecare zi, pentru că “ceea ce facem ne face, ne zideşte!”
DEVENIM ceea ce trăim! Ceea ce facem, gândim și simțim ne TRANSFORMĂ!
Dar ca să devii, trebuie mai întâi să faci ceva, să acționezi!

Despre toate acestea este proiectul Ce FACI, Te FACE!
Este despre tinerii care vor să viseze, să își descopere vocația, să își facă planuri, să experimenteze, să pună în practică idei, să propună și realizeze propriile proiecte, să învețe altfel și altceva, să împărtășească vorbind deschis, să se împrietenească cu oameni pasionați din diverse domenii, cu idei, cărți, muzică, filme, afaceri, SĂ DEVINĂ, participând la ateliere și activități care îi pasionează.
Ce FACI, Te FACE! este despre toate acestea ! Este despre CE FACEM fiecare dintre noi !
Pentru toate astea…..și multe altele am ales să susțin proiectul Ce FACI, Te FACE!
Mulțumesc Ioana Popescu pentru încredere ! Vă aștept alături de mine, SĂ FACEM mișcare și să dăruim !


Suma stransa: 0 lei


Lucian Sorin Barbu , din echipa Alergotura / MEB Run TM

Ce Faci Te Face :)

Suma stransa: 0 lei


Popescu Ioana Cristina , din echipa CeFACITeFACE

Salut!

Crezul meu e Ce FACI, Te FACE! Te zidește ca persoană cu obiceiuri, valori și principii. Tocmai de aceea în ultimii 11 ani am dezvoltat produse educaționale și culturale și astfel am avut șansa să cunosc persoane minunate și pasionate de ceea ce fac.

Împreună cu aceste persoane dragi mie, am dezvoltat și conceptul CeFACITeFACE care este un loc de descoperire și dezvoltare personală pentru tineri.

În plus, CeFACITeFACE este un loc în care persoane entuziaste și cu experiență pot să vină să-și spună povestea lor în mijlocul unor tineri ce caută inspirație și modele autentice.
Vino alături de mine și susține CeFACITeFACE în campania TIMOTION!

Dacă te alături crezului meu, opțiunile sunt: să alergi pentru noi, să donezi, să spui altora despre noi și să te alături echipei noastre de campioni.

Mulțumesc pentru încredere!
Ioana Popescu
0751515331

Suma stransa: 700 lei


Donatii directe

FELICIA-ANTONIA ION 600 RON  
Horia Damian 40 RON  
Popescu Ioana Cristina 200 RON  
Previous Next