|   Inscriere 

Acasă în Banat – Color the Village

Suma
stransa
9,197RON
Target
proiect
18,200RON
Procentaj
din proiect
50.5%
Numar
donatii
150

REZUMAT

Proiectul nostru este simplu: vrem să dăm culoare unui sat întreg. Practic, vom lua casă cu casă, vom vărui fațadele și vom vopsi ferestrele și porțile, gardurile, ca să dăm întregii comunități un suflu nou, de sat locuit, cu oameni gospodari. Așa cum, odată de mult, în Banat se „molăreau” (zugrăveau) toate casele o dată pe an, noi vom ajuta la zugrăvirea satului în 2019. Locul pe care l-am ales pentru proiectul pilot este satul Rudăria (Eftimie Murgu) din Caraș Severin. Este unul din puținele sate bănățene cunoscute pe plan național și chiar internațional, mulțumită complexului de mori de apă, vizitat de turiști din toată lumea. Dincolo de aceste mori-monument stă o comunitate care face cu greu față presiunii de a se adapta la statutul de sat turistic. De aceea suntem convinși că prin proiectul nostru putem da un imbold acestei comunități. Satul este unul frumos, cu case mândre, lipite una de cealaltă, cu ferestre mari și luminoase, dar multe dintre ele și-au pierdut strălucirea de odinioară. Scopul nostru este ca, în colaborare cu proprietarii, să intervenim pentru renovarea fațadelor acestor case, păstrând și punând în valoare elementele arhitecturale și decorațiunile originale. Îi vom coopta pe cei care vor să își refacă fațadele dar au nevoie de ajutor, iar pe cei cu adevărat nevoiași, bătrâni sau persoane care nu se descurcă singure, îi vom ajuta exclusiv cu voluntari. Ce avem la final? Un sat colorat, plin de viață, un sat reînnoit, de care locuitorii lor vor fi mândri, iar turiștii îl vor vizita cu plăcere.

DURATA: 2 luni (iunie – iulie 2019)

CINE SUNTEM ȘI CE FACEM?

Asociația Acasă în Banat a fost înființată în 2018 și își propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banat, să redea culoare satului bănățean, să redescopere adevăratele valori ale acestor locuri: oameni buni și gospodari, case frumoase și poveștile lor. Avem grijă de ele să le dăm mai departe, să nu piară în timp și în uitare. Până acum, proiectele în care ne-am implicat au fost de a renova cu ajutorul voluntarilor case din întreg Banatul. Am intervenit de urgență la case din Valeapai, Ramna, Șoșdea (Caraș Severin), Șemlacu Mare și Bucovăț (Timiș), case frumoase cu oameni gospodari, dar care, din diferite motive, aveau nevoie de o mână de ajutor. Pe cei mai bătrâni i-am ajutat la curățenie, la zugrăvit, iar familiile mai tinere au fost ajutate la izolarea casei, refacerea acoperișului și pregătiri pentru iarnă. De fiecare dată, am implicat atât comunitatea locală, oameni ai locului care au venit să dea o mână de ajutor sau să doneze materiale de construcție, dar și voluntari veniți din Timișoara, Reșița sau alte localități. La ultimele acțiuni au venit 40-50 de persoane, doar persoane implicate direct. Nu am uitat niciodată de fațadele caselor, deoarece am dorit să oferim casa înapoi comunității din care face parte și, de ce nu, într-un fel o reprezintă.

DE CE ESTE NEVOIE DE ACEST PROIECT?

Eftimie Murgu este un sat ce găzduiește un ansamblu de mori de apă unic în Europa și în lume, fiind unul din obiectivele turistice cele mai importante în Banat. Zona în care se află, Țara Almăjului, are un potențial turistic uriaș care este prea puțin pus în valoare.

Chiar înainte de a ajunge la morile de apă trebuie să treci prin sat, prin Eftimie Murgu. Satul are case mari si frumoase, uneori însă ignorate sau căzute in uitare.  Turiștii vizitează morile după care părăsesc zona, aducând prea puțină valoare pentru comunitatea locală. Noi credem că un sat atractiv îi poate determina pe turiști să petreacă mai mult timp aici, să interacționeze cu oamenii și cu locul, să aibă toate motivele să cheltuie bani pe bunuri și servicii locale. Acum, satul câștigă prea puțin din turism, așa că activitatea principală rămâne agricultura. Pentru a fi cu adevărat turistic, satul trebuie sa fie atractiv din toate punctele de vedere. Ca oamenii să se simtă mândri de locul în care trăiesc, satul trebuie să fie frumos. Dar deseori, mulți nu își renovează casele, fie pentru că nu consideră că este important, fie că nu își permit să o facă. Aici intervenim noi. Împreună, vom colora satul, pentru a da energie și optimism celor de aici.

Scopul proiectului nostru este de a ajuta comunitatea locală să își pună în valoare patrimoniul arhitectural, case, porți, ferestre.  Așadar vom avea vopsele, bidinele, pensule, mănuși, pe care le vom da mai departe proprietarilor să facă singuri treaba. Iar pe cei nevoiași, îi vom ajuta și noi. Pentru un sat frumos, colorat, numai bun să își primească turiștii cu brațele deschise.

 

CE VOM FACE PENTRU CA PROIECTUL SĂ FIE UN SUCCES?

Proiectul va avea patru etape, astfel:

1. Organizare. Noi ne-am pus deja pe treabă. Am identificat deja mai multe case candidate de a fi renovate. Am contactat Primăria Eftimie Murgu și împreună vom evalua casele candidat și decide cine vor fi beneficiarii renovărilor. Pregătim în detaliu fiecare casă candidat, identificăm probleme și soluții personalizate, stabilim necesar de materiale, modalitatea de intervenție. Obiectivul este renovarea fațadelor a minim 30 de case, cu posibilitatea de a extinde acest număr, în funcție de resurse și mobilizarea voluntarilor.

2. Faza logistică și intervenții suport. Cu câteva săptămâni înainte organizăm logistica resurselor, furnizorii, materialele, transportul și cazarea voluntarilor etc. Începem să intervenim acolo unde există probleme punctuale și trebuie efectuate mici reparații, ca suport pentru evenimentul principal.

3. Call for action și main-event: în cursul lunii iunie/iulie, într-o perioadă ce rămâne de stabilit, strigăm adunarea pentru colorarea, la propriu, a satului. Vor fi trei zile pline, consecutive, în care voluntarii vor acționa cot la cot cu localnicii.

4. Post-eveniment. Dată fiind amploarea evenimentului este imposibil de preconizat cu siguranță timpii de finalizare pentru fiecare casă în parte. Așadar, vom reveni la o distanță de o săptămână, alături de câțiva voluntari și localnici, pentru a încheia toate lucrările.

Resursele noastre vor fi în principal formate din donații în materiale, ustensile, bani, transport, mâncare, cazare. În acest sens, vom întreprinde demersuri pe lângă companiile producătoare de materiale de construcții fie pentru donații fie pentru discount-uri semnificative asupra prețurilor aplicate pentru cantități mari. Suntem optimiști că cea mai mare parte din donații vor veni din donațiile prin programul Timotion, la care se vor adăuga resursele proprii ale asociației.

CE REZULTATE PROMITEM?

Promitem cel puțin 30 de case colorate, vopsite, văruite, frumoase tare.

Promitem cel puțin 50 de voluntari implicați direct.

Promitem un Eftimie Murgu schimbat, de îți va fi mai mare dragul să te plimbi pe ulițele satului.

Promitem că localnicii vor interacționa în mod direct cu voluntarii și astfel să creeze legături și idei pentru mai departe.

Promitem o atmosferă faină, despre care se va vorbi mult timp de atunci înainte.

CE VA SCHIMBA ACEST PROIECT ÎN COMUNITATEA TA?

Cu acest proiect, promitem că o țară întreagă va fi cu ochii pe Eftimie Murgu deoarece vom asigura mediatizarea națională a proiectului. Vom reuși să facem satul cunoscut și dorit, atât prin morile sale, cât și prin oamenii săi harnici și primitori. Vom stimula spiritul de întrajutorare în comunitatea locală și nu numai, deoarece în Banat acest spirit încă există. Vom da o mână de ajutor întregii zone pentru a ajunge în centrul de interes, să fie vizitată de tot mai mulți turiști.

 

ALTE ORGANIZAȚII, INSTITUȚII, GRUPURI CARE NE VOR SPRIJINI ÎN PROIECT

Pentru logistică și organizare vom coopta Primăria Eftimie Murgu. Pentru mediatizarea proiectului vom încheia parteneriate cu instituții mass-media locale și naționale. Mizăm pe companiile partenere Timotion de a participa cu voluntari.

PARTICIPAREA LA TIMOTION 2019

În rimul rând vom comunica mass-mediei proiectul nostru desfășurat în cadrul TIMOTION 2019. Vom crea evenimente Facebook pentru cei care cunosc Asociația noastră și vor să o susțină prin Timotion. Vom atrage voluntarii care ne-au susținut de-a lungul timpului în acest scop. Ne vom adresa comunității din Eftimie Murgu și oamenilor cheie din aceasta pentru a se implica în proiect. Vom contacta firme specializate de vopseluri și firme de construcție care ne-ar putea sprijini.

INFORMAREA ȘI IMPLICAREA DONATORILOR ÎN PROIECT

Vom da detalii pe pagina noastră de Facebook, prin comunicate de presă, pe pagina evenimentului când e ziua call for action. Vom asigura acoperirea mediatică a evenimentelor și modului în care progresează evenimentul, de la stadiul incipient până la desfășurarea propriu-zisă și post-eveniment. Avem experiența și logistica necesară pentru a furniza materiale pentru mass-media de bună calitate, de fotografii și video relevante, pentru a atrage atenția asupra acțiunilor desfășurate. Vom oferi transparență totală cu privire la veniturile și cheltuielile proiectului. Donatorii vor putea urmări în detaliu fiecare aspect al proiectului. Ei vor putea vizita sau participa personal la evenimentul principal sau la organizare.

OBIECTIVUL DE STRÂNGERE DE FONDURI PRIN TIMOTION

Cheltuieli finanțate prin participarea la Timotion

1.         Cheltuieli cu materiale de construcții și consumabile (vopseluri, pigmenți, diluant,  mortar, var, nisip, pietriș, scândură, bandă de protecție:  12.000 RON

2.         Cheltuieli cu scule și unelte (căști de protecție, pensule, bidinele, trafaleți, găleți etc.): 800 RON

3.         Cheltuieli de transport materiale, deconturi benzină deplasări Asociația:  1.200 RON

4.         Cheltuieli de promovare (plăcuțe de informare aplicate pe casele la care vom interveni: 30 case x 40 lei/buc):  1.200 RON

5.         Comision Timotion:    3.040 RON

FONDURI PROPRII SAU ALTE SURSE DE FINANȚARE

6.         Cheltuieli cu echipamente (pistol de vopsit, prelungitoare, scară zugrav x 2 bucăți, mixer vopseluri): 1.000 RON

7.         Cheltuieli cu masa pentru voluntari x 3 zile: 2.000 RON

Campionii
nostri

Numar
campioni
2

Ion Dîu , din echipa Acasa in Banat

Căminul reprezină un factor cu intervenție majoră în dezvoltarea unui om de aceea acesta ar trebuii să ofere sigurantă, confort și dragoste; împreună cu acestă minunată echipă dorim să aducem zambetul pe buze, să avem o influentă pozitivă asupra gandirii umane, să facem pe cat putem viața mai frumoasă persoanelor nevoiașe.

Impreună pentru un camin, pentru o schimbare, pentru o faptă bună!!!

Proiectul nostru este simplu: vrem să dăm culoare unui sat întreg. Practic, vom lua casă cu casă, vom vărui fațadele și vom vopsi ferestrele și porțile, gardurile, ca să dăm întregii comunități un suflu nou, de sat locuit, cu oameni gospodari. Așa cum, odată de mult, în Banat se „molăreau” (zugrăveau) toate casele o dată pe an, noi vom ajuta la zugrăvirea satului în 2019. Locul pe care l-am ales pentru proiectul pilot este satul Rudăria (Eftimie Murgu) din Caraș Severin. Este unul din puținele sate bănățene cunoscute pe plan național și chiar internațional, mulțumită complexului de mori de apă, vizitat de turiști din toată lumea. Dincolo de aceste mori-monument stă o comunitate care face cu greu față presiunii de a se adapta la statutul de sat turistic. De aceea suntem convinși că prin proiectul nostru putem da un imbold acestei comunități. Satul este unul frumos, cu case mândre, lipite una de cealaltă, cu ferestre mari și luminoase, dar multe dintre ele și-au pierdut strălucirea de odinioară. Scopul nostru este ca, în colaborare cu proprietarii, să intervenim pentru renovarea fațadelor acestor case, păstrând și punând în valoare elementele arhitecturale și decorațiunile originale. Îi vom coopta pe cei care vor să își refacă fațadele dar au nevoie de ajutor, iar pe cei cu adevărat nevoiași, bătrâni sau persoane care nu se descurcă singure, îi vom ajuta exclusiv cu voluntari. Ce avem la final? Un sat colorat, plin de viață, un sat reînnoit, de care locuitorii lor vor fi mândri, iar turiștii îl vor vizita cu plăcere.

Suma stransa: 560 lei


Otilia Terezia Bencec , din echipa #impreuna

M-am înscris în cursă cu o încredere orbească în propriile puteri. După o săptămână, am aflat câtă rezistență trebuie să dobândesc, pentru a putea duce la bun sfârșit provocarea acceptată.
Totuși, provocarea nu-i completă așa că, pe cei reținuți, îi invit să așeze o cărămidă. Efortu-i minim, recompensa mult mai mare dar adevăru-i că, nici n-ai putea contoriza un astfel de câștig.
Căminul reprezintă un factor cu intervenție majoră în dezvoltarea individului, corelându-se în mod natural cu siguranța, confortul și chiar dragostea, iar o dezvoltare propice pornește dintr-un mediu stabil.
O singură cărămidă la locul ei, își are importanța iar cărămidă peste cărămidă, se construiesc chiar imperii; cum pas după pas, se parcurge și cel mai lung traseu.
Hai să construim, împreună!

Suma stransa: 390 lei


Donatii directe

Alex Lorinti 50 RON Succes! 
HELLA Romania 217 RON HELLA România susține mișcarea și comunitatea locală din Timișoara! Facând parte din aceeași echipă cu angajații HELLA, compania a dublat suma donata de aceștia. Suntem fericiți că putem face parte dintr-un eveniment caritabil care aduce împreună comunitatea locală din Timișoara pentru a sprijini proiecte sociale prin mișcare. 
Anonim 30 RON Spor! 
Alexandru Poama 50 RON
Iulian Ion 100 RON Mult succes. 
Anonim 50 RON Tot asa!!! 
Laurentiu Bogdan Duta 30 RON  
Laurentiu Bogdan Duta 10 RON  
Raluca Duta 30 RON  
Raluca Duta 10 RON  
Angelica Popovici 50 RON  
Prahoveanu-Ciochina Valentin 40 RON Impreuna pentru a schimba destine! 
Romina Virciu 50 RON Felicitari si bafta in ceea ce faceti! Sa ajutam cat putem nevoiasii din jurul nostru. 
Raul-Marian Stoin 100 RON  
Jiviata Iovanovici 10 RON  
Mircea Anghelescu 50 RON  
Muresan Valeria 50 RON  
George Suveti 10 RON  
Nicolae Uzun 10 RON  
ANCA SASARAN 50 RON  
Turcanu Simona 100 RON  
Adriana Costea 30 RON  
Laura Laurentiu 1,000 RON Este o onoare și o bucurie nespusă să pot susține o cauză bună. Una care, iată, reușește să iasă din mediul virtual și să ajungă în viața reală, în satele locuite de oameni care chiar au nevoie de ajutorul nostru. Susțin Color the Village pentru că, mai presus de componenta socială a proiectului, acesta este unul cultural.  
Dragusin Bogdan 50 RON O facem si pe asta! 
Stefan Lipovicianu 10 RON Va pot ajuta in mai multe feluri voluntar:
- experienta in constructii si materiale + SDV-uri aferente 1993 - 2019
- Masterat in Ingineria lemnului si a structurilor din lemn la UCCS (University of Colorado, Colorado Springs, USA)
- managment, solutii, coordonare santier, etc. 
Boldis Andrada 10 RON Buna,
Va scriu aici de fapt pentru ca doresc sa va fac o propunere.
Am aflat de acest proiect foarte intamplator si as vrea sa va ajut daca aveti nevoie cu cazarea. Bunicii mei sunt din localitatea Eftimie Murgu si au o casa cu 3-4 camere cu paturi fiecare. Cred ca le-ar face placere sa gazduiasca o parte din voluntari, se bucura mult cand au oaspeti si sunt niste oameni foarte primitori.
De asemenea exista doua pensiuni in comuna, cu proprietari la fel de primitori. Daca doriti sa va pun in contact sau aveti nevoie de orice ajutor, mi-ar face placere sa contribui. Astept sa imi spuneti ce parere aveti. O zi frumoasa! 
Trifan Radu 100 RON  
Previous Next